Totul a inceput in anul 2000 cand am intrat la facultate. Mai avusesem niste iesiri( vreo doua) la Sinaia prin anii '90 impreuna cu bunul meu prieten Dan; urcam pana la cota 1400, mancam din rucsac apoi ne intorceam acasa cu trenul.
A venit primul an de facultate, cu noi oportunitati, noi cunostinte etc.
Prima zi la facultate, primul curs, primul orar luat de la avizier, prima cunostinta care s-a transformat intr-o prietenie trainica de 10 ani..and counting; cel cu care aveam sa numar multe sticle de bere, pachete de tigari si pana la urma...drumuri de munte, mi-a raspuns afirmativ la intrebarea: Bei o bere? Ca tot nu avem nici un curs azi. Zis si mai ales facut. Oameni hotarati, am intrat in prima carciuma de langa facultate si am inceput sa ne descoasem reciproc. Din una in alta( a se intelege de la o sticla la alta) am ajuns si la munte; asa am aflat ca mai facuse si el cateva excursii cu gagicile prin Busteni, pe Jepi..
Buuuun..pai ce ar fi sa mergem impreuna? Cu jalnicul si putinul echipament pe care il aveam atunci nu puteam sa aspiram la prea multe dar dorinta era mare. Iar cand este completata si de vointa...SA TE TII BINE!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
si mirosul de rasina?
si mirosul de rasina ?
Postludiu. Din 'nalte piscuri
Amiază-a vieţii! Ceas solemn!
Văratică grădină!
Zglobie fericire, ce pândă şi aşteptare-i:
La prietenii-mi tânjesc şi zi şi noapte-i chem,
Dar unde zăboviţi? Veniţi! Sosit-a ceasul-semn!
Ăst munte îngheţat nu-n cinstea voastră
Gătitu-şi-a cu roze azi faţa-i cenuşie?
Pâraiele vă caută, şi-n păsăresc azur
Se fugăresc, se luptă, cercând să vă zărească
Nostalgici nouri, vânturi.
Căci aşternut-am vouă pe piscuri masă mare: –
Învecinat cu stele, prăpăstii abisale
S-o mai găsi vreunul ca mine, cine oare?
Mai fost-a un regat întins c-al meu, vreodată?
Iar mierea mea cea dulce - de cine-a fost gustată? . . . .
- şi iată-vă, prieteni! - O, vai! Dar nu-s eu cel
Spre care vă-ndreptarăţi?
Voi ezitaţi, surprinşi - mai bine, ocărâţi!
Schimbatu-mi-am dar pasul, şi mână, `nfăţişare?
De nu sunt eu, amici, o, spuneţi, - cine-s oare?
Un altul s-a născut din eul meu fugit
Si-nstrăinat de mine?
Un luptător ce ades s-a-nvins mereu pe sine
Si-n contra forţei sale prea des s-a opintit,
Iar propria-i izbândă l-a-ncătuşat, rănit?
Căutam tărâmuri reci, bătute-n lung şi lat
De vântul îngheţat?
Om nu trăia alături, ci doar vreun urs polar,
Uitat-am Omul, Zeul, uitat-am ruga, hula?
Păşesc de-acum, stafie, spre nepătat gheţar?
- Cum, prieteni de demult! Iată, voi păliţi,
Iubind şi plini de spaimă!
Plecaţi de-aci mai bine! şi făr-de supărare!
În ger şi printre pietre voi n-aţi şti să trăiţi:
E ţara caprei negre, ţinut de vânătoare.
Slab vânător sunt eu! - Priviţi-mi arcul
Ce-ntins se înfioară!
Arcaşul cel mai vajnic a-l mânui doar poate –
Dar plângeţi, vai! Săgeata mea omoară,
Fugiţi de-aci, e timpul, de nu - vă bate ceasul! .....
Aţi şi plecat? - O, inimă, iubirea,
Speranţa ţi-e întreagă:
Deschide-ale porţii braţe spre noi prieteni, iar
La cei bătrâni renunţă, şi uită amintirea!
De tânără tu fost-ai, mai tânără eşti acum!
Speranţa-n unic brâu ne-nlănţuia pe vremuri,
Însemnele iubirii de-altădată
Pe el sunt pale azi, şi cine le mai caută,
Ca-n pergamente, tâlcul? E ars şi înnegrit,
De vrei să-l iei în mână, tu pregeţi, te cutremuri.
Şi dusă-i prietenia - cum să-i numesc de azi? ¬
Amici-fantome! Noaptea
I-aud bătând la geam şi inima chemându-mi,
„Ci noi am fost“, spun ochii, „şi suntem", plânge şoapta¬-
O, vorbe ofilite, pierdut parfum de roze!
O, dor al tinereţii, iluzii, amăgire!
Credeam c-asemeni mie,
Cei ce-mi sunt rude-ntruna să se schimbe,
Dar şi îmbătrâniră, iar vârsta ne desparte:
Cu mine preschimbatul rămâne-n înrudire.
Amiază a vieţii? A doua tinereţe!
Văratică grădină!
Zglobie fericire, ce pândă şi aşteptare-i,
La prietenii-mi tânjesc şi zi şi noapte-i chem.
La noi amici! Veniţi! Sosit-a ceasul-semn!
*
Sfârşit e cântul, - vaierul de dor Pe buze mi s-a stins:
Făptaş e-un vrăjitor, amic la ceas fatidic,
Un prieten de amiază - dar cine-i, nu v-o zic ¬
Cu soarele în creştet, el schimbă Unu-n Doi .....
Slăvim acum victoria în dans feeric,
Serbare-ntre serbări:
Sosit-a Zarathustra, un oaspete de seamă!
Şi lumea râde-n lacrimi, perdeaua se destramă,
Mireasă e Lumina, iar mire - Întuneric .....
Postludiu. Din 'nalte piscuri
Amiază-a vieţii! Ceas solemn!
Văratică grădină!
Zglobie fericire, ce pândă şi aşteptare-i:
La prietenii-mi tânjesc şi zi şi noapte-i chem,
Dar unde zăboviţi? Veniţi! Sosit-a ceasul-semn!
Ăst munte îngheţat nu-n cinstea voastră
Gătitu-şi-a cu roze azi faţa-i cenuşie?
Pâraiele vă caută, şi-n păsăresc azur
Se fugăresc, se luptă, cercând să vă zărească
Nostalgici nouri, vânturi.
Căci aşternut-am vouă pe piscuri masă mare: –
Învecinat cu stele, prăpăstii abisale
S-o mai găsi vreunul ca mine, cine oare?
Mai fost-a un regat întins c-al meu, vreodată?
Iar mierea mea cea dulce - de cine-a fost gustată? . . . .
- şi iată-vă, prieteni! - O, vai! Dar nu-s eu cel
Spre care vă-ndreptarăţi?
Voi ezitaţi, surprinşi - mai bine, ocărâţi!
Schimbatu-mi-am dar pasul, şi mână, `nfăţişare?
De nu sunt eu, amici, o, spuneţi, - cine-s oare?
Un altul s-a născut din eul meu fugit
Si-nstrăinat de mine?
Un luptător ce ades s-a-nvins mereu pe sine
Si-n contra forţei sale prea des s-a opintit,
Iar propria-i izbândă l-a-ncătuşat, rănit?
Căutam tărâmuri reci, bătute-n lung şi lat
De vântul îngheţat?
Om nu trăia alături, ci doar vreun urs polar,
Uitat-am Omul, Zeul, uitat-am ruga, hula?
Păşesc de-acum, stafie, spre nepătat gheţar?
- Cum, prieteni de demult! Iată, voi păliţi,
Iubind şi plini de spaimă!
Plecaţi de-aci mai bine! şi făr-de supărare!
În ger şi printre pietre voi n-aţi şti să trăiţi:
E ţara caprei negre, ţinut de vânătoare.
Slab vânător sunt eu! - Priviţi-mi arcul
Ce-ntins se înfioară!
Arcaşul cel mai vajnic a-l mânui doar poate –
Dar plângeţi, vai! Săgeata mea omoară,
Fugiţi de-aci, e timpul, de nu - vă bate ceasul! .....
Aţi şi plecat? - O, inimă, iubirea,
Speranţa ţi-e întreagă:
Deschide-ale porţii braţe spre noi prieteni, iar
La cei bătrâni renunţă, şi uită amintirea!
De tânără tu fost-ai, mai tânără eşti acum!
Speranţa-n unic brâu ne-nlănţuia pe vremuri,
Însemnele iubirii de-altădată
Pe el sunt pale azi, şi cine le mai caută,
Ca-n pergamente, tâlcul? E ars şi înnegrit,
De vrei să-l iei în mână, tu pregeţi, te cutremuri.
Şi dusă-i prietenia - cum să-i numesc de azi? ¬
Amici-fantome! Noaptea
I-aud bătând la geam şi inima chemându-mi,
„Ci noi am fost“, spun ochii, „şi suntem", plânge şoapta¬-
O, vorbe ofilite, pierdut parfum de roze!
O, dor al tinereţii, iluzii, amăgire!
Credeam c-asemeni mie,
Cei ce-mi sunt rude-ntruna să se schimbe,
Dar şi îmbătrâniră, iar vârsta ne desparte:
Cu mine preschimbatul rămâne-n înrudire.
Amiază a vieţii? A doua tinereţe!
Văratică grădină!
Zglobie fericire, ce pândă şi aşteptare-i,
La prietenii-mi tânjesc şi zi şi noapte-i chem.
La noi amici! Veniţi! Sosit-a ceasul-semn!
*
Sfârşit e cântul, - vaierul de dor Pe buze mi s-a stins:
Făptaş e-un vrăjitor, amic la ceas fatidic,
Un prieten de amiază - dar cine-i, nu v-o zic ¬
Cu soarele în creştet, el schimbă Unu-n Doi .....
Slăvim acum victoria în dans feeric,
Serbare-ntre serbări:
Sosit-a Zarathustra, un oaspete de seamă!
Şi lumea râde-n lacrimi, perdeaua se destramă,
Mireasă e Lumina, iar mire - Întuneric .....
Bine ai venit in blogosfera, tinere!
Mirosul de rasina se va simti in povestirile urmatoare
Trimiteți un comentariu