joi, 15 iulie 2010

Plimbare prin Bucegi pe cod galben

Sambata am fost la concert la METALLICA!!!! Concertul a avut loc in cadrul Sonisphere unde cap de afis au fost THE BIG FOUR ( Anthrax, Metallica, Megadeth, Slayer).
Am ajuns la ROMEXPO si i-am ascultat de afara pe cei de la MEGADETH- care s-au comportat foarte bine, in opinia mea. M-am ghiftuit cu un snitel de pui , cartofi prajiti, salata de varza si sosuri pana sa intru pe stadion; de, stomacul cerea..
I-am prins da capo al fine pe cei de la SLAYER; nu pot sa spun ca am ascultat SLAYER pana acum. Nu stiam decat WAR ENSEMBLE si cam atat..si nu-mi zicea cine stie ce. Trebuie sa recunosc ca am fost impresionat de prestatia lor; bateristul este fff dinamic- vroiam sa urlu la el: RESPIRA MAI TATA, RESPIRA!!!! iar spectacolul a fost foarte reusit.
Singura piesa care mi-a placut a fost SOUTH OF HEAVEN.
Daca lumea a fost intr-o oarecare letargie pana la ora 21: 00, la ora 21 si un pic ALL HELL BROKE LOOSE! Lars s-a urcat pe scaun, a salutat si apoi a inceput sa bata la CREEPING DEATH. MESERIE!!!!!!!!! Eu recunosc ca LARS este bateristul meu preferat; nu spun ca este cel mai bun din lume dar bate bine pentru cei 46 de ani; imi place atitudinea lui, aroganta lui, stilul vestimentar, cerceii pe care ii poarta si faptul ca se consuma pe scena.
Concluzionand, sunt meseriasi! I-am vazut pentru a 3 a oara si tot as mai vrea sa-i vad.

Revenind la munte, duminica am plecat de dimineata devreme in Bucegi cu ganduri de escalada sau trekking; vremea urata ne-a hotarat destul de repede sa abandonam planurile de catarat.
Asa ca am mers la Caminul Alpin in Busteni si de acolo am pornit spre Plaiul Fanului, pe triunghi rosu.
Eu vroiam sa urcam pe valea Malinului insa m-am gandit la ploaia care incepuse si la saritorile de pe traseu; am renuntat si am hotarat sa facem ceva mai simplu dar solicitant ca sa nu spunem ca am venit degeaba la munte.
Asa ca am urcat pe valea Cerbului pana la Omu; ne-a luat cam 5h, cu pauze de apa, mancat. A fost foarte multa umezeala iar vremea s-a jucat cu noi. Cand puneam haina pe noi pentru ca ploua, cand o scoteam fiindca se oprea ploaia si ni se facea f cald...si tot asa..
Ceata ne-a insotit mai tot timpul insa am avut si niste perspective frumoase catre Costila, Coltii Morarului( dupa ce am trecut de Omu).
La cabana Omu, ceata si frig; cred ca erau vreo 10 -12 grade; frig si in sala de mese dar asta nu ne-a impiedicat sa luam ciorba si felul 2.
Dupa ce am papat bine am hotarat sa mergem spre Crucea Caraiman. Ne-am ratacit un pic pe platou din cauza cetii insa pana la urma ne-am descurcat. Se auzeau oile , caprele, cainii de la stana...noi nu vedeam insa mai nimic pentru ca eram cu capul in nori.
La un moment dat ceata s-a ridicat si am vazut ascutitii colti ai morarului..superb, superb..Ceata se ridica din vai si trecea repede peste creste. Ceva de vis...
La un moment dat s-a facut senin- senin, cerul era de un albastru clar iar soarele ne incalzea bine. Am ajuns la crucea caraiman pe o vreme superba; aici am vazut multe capre negre cu pui..
Uitandu-ma la cruce mi-am adus aminte de cum am mers pe Brana Portitei in 2006 decembrie, traseu nemarcat( cred ca are grad 1B) care porneste din Jepii Mici si ajunge destul de aproape de Cruce; dar despre asta alta data..
Pe Brana Caraimanului s-a lasat iarasi ceata astfel ca nu mai vedeam la 2 m in fata; am oprit si am mancat niste ciocolata, am baut apa si am plecat mai departe spre cabana Caraiman. Vremea s-a razgandit din nou iar la caraiman am ajuns pe o vreme splendida de vara..soare, 2-3 norisori albi si privelisti de vis.
Cand am inceput sa coboram Jepii Mici ma uitam la ceata care urca din vale spre Caraiman..minunat!
Ghici ce? In 15 min peisajul s-a schimbat total; nori negri si ploaie puternica pana in Busteni.
Nu coborasem niciodata Jepii Mici pe asemenea vreme; e destul de dificil sa cobori cand totul aluneca in jurul tau dar cu atentie sporita te descurci.
Am remarcat ca s-au mai pus cabluri pentru siguranta turistilor..multe; ultima oara fusesem pe jepi in decembrie 2009 si nu imi aduceam aminte de muulte dintre ele.
Pana la urma am ajuns in Busteni, la Silva iar apoi ne-am indreptat catre caminul Alpin ca sa ne recuperam masina.
Timp total de mers aprox 11h, incluzand si pauza de masa de la Omu.

Din pacate nu am poze pentru ca aparatul nu a functionat; motivele imi sunt inca neclare.

Acum ma gandesc ce rau mi-ar fi parut daca as fi stat acasa; cu toate ca se anuntase vreme nasoala am avut parte de o zi, cred eu, destul de buna.

Creasta Buila Vanturarita si Cheile Cheii
































































































La Muntii Capatanii si Buila Vanturarita am inceput sa visez prin 2000; atunci,invatam pentru facultate( stand in varful patului pana cand ma lua somnul) iar sub patura aveam pitite carti din colectia MUNTII NOSTRI.
Una din carti era despre Muntii Capatanii; ma fascina in mod special pentru ca acolo scria ca este un munte mai salbatic, foarte impadurit, destul de putin umblat si, ma gandeam eu, mai putin accesibil bucurestenilor.

Weekendul care a trecut(10-11 Iulie) am avut ocazia sa parcurg creasta Builei impreuna cu niste prieteni foarte buni.
Traseul parcurs a fost urmatorul:

Sambata: Pietreni- Valea Morii- Poiana Scarisoara- Refugiul Buila- Creasta Buila- Curmatura Comarnice- Canton Cheia

Duminica: Canton Cheia- Cheile Cheii- Brana Caprelor- Schitul Pahomie- Schitul Patrunsa- Poiana Scarisoara- Pietreni.

Exista mai multe puncte de intrare in Buila insa pe cel din Pietreni il stiu cel mai bine asa ca m-am folosit de asta.

Creasta Builei este o creasta calcaroasa, foarte salbatica, plina de jnepenis si de pe care cam lipseste marcajul( pentru mai multe informatii incercati http://www.buila.ro/); sau mai bine zis nu prea este vizibil. Sunt portiuni unde nu ai de ce sa te tii asa ca folosesti jnepenii cat poti de mult.
Parerea mea este ca aceasta creasta este mai dificila decat creasta Pietrei Craiului; situatia incepe sa se complice dupa Vanturarita pana acolo nefiind probleme.
Pana la refugiul Buila( ca reper, este aproape de Hornurile Popii) se merge aproximativ 5h; drumul pana aici nu este greu- se merge prin padure, pe drum forestier, apoi se iese la gol alpin.
Refugiul Buila este foarte bine amenajat; are 2 camere in care se poate dormi, paturi suprapuse, carte de oaspeti, ceva crengi pentru foc( le-am vazut acuma)..ideea este ca refugiul este bine intretinut, eu unul fiind foarte placut impresionat de munca celor care s-au ocupat de asta.
La 10-15 min prin padure, pe marcaj punct galben, se gaseste un izvor de unde se poate lua apa.

De remarcat ca sunt multe stane pe drum, stane care pot servi drept adapost in caz de vreme rea. Apa se gaseste in Poiana Scarisoara si langa Refugiul Buila( am scris mai sus- marcaj punct galben), adica la aprox 1h de Pietreni pe drumul catre Refugiul Buila .


Cateva lucruri mai importante despre creasta:



-nu sunt lanturi sau cabluri de asigurare in portiunile dificile

-jnepenii sunt foarte desi asa ca inaintarea se face destul de greu

-marcajul este punct rosu si este destul de greu de gasit; va sfatuiesc sa va uitati bine dupa el pentru ca este destul de greu sa cobori din creasta daca ai gresit drumul( o spun din proprie experienta)

-dupa ce se termina creasta,se coboara inspre Comarnice( noi am ratacit drumul prin padure pentru ca nu mai vedeam marcajul, asa ca ne-am orientat dupa Stogu- se vede de la Cheia) inca vreo 3h.


Am ajuns la cabana Cheia dupa 13 h de mers si aici am fost intampinati de Ion Dumbraveanu, cabanierul de acolo, un om deosebit si plin de energie.

Nu se gateste mancare pentru turisti insa daca il rugati poate va lipiti de o ciorba de fasole cu tarhon sau omleta. RECOMAND TUTUROR CABANA CHEIA!!!


Duminica am luat drumul cheilor cheii, printre cele mai spectaculoase si salbatice chei din tara; traseul porneste de la cabana cheia si trece peste brana caprelor( aviz celor cu rau de inaltime) apoi ajunge la un canton in padure dupa care urmeaza un drum de masina care duce la schitul Pahomie; urmeaza schitul Patrunsa(aici de regula va poftesc calugarii la masa..noi am mancat fara sa stam pe ganduri!) si apoi se merge catre Pietreni sat.

Traseul se face cam in 8h daca mergeti bine.
































miercuri, 14 iulie 2010

And it all began like this...

Totul a inceput in anul 2000 cand am intrat la facultate. Mai avusesem niste iesiri( vreo doua) la Sinaia prin anii '90 impreuna cu bunul meu prieten Dan; urcam pana la cota 1400, mancam din rucsac apoi ne intorceam acasa cu trenul.
A venit primul an de facultate, cu noi oportunitati, noi cunostinte etc.

Prima zi la facultate, primul curs, primul orar luat de la avizier, prima cunostinta care s-a transformat intr-o prietenie trainica de 10 ani..and counting; cel cu care aveam sa numar multe sticle de bere, pachete de tigari si pana la urma...drumuri de munte, mi-a raspuns afirmativ la intrebarea: Bei o bere? Ca tot nu avem nici un curs azi. Zis si mai ales facut. Oameni hotarati, am intrat in prima carciuma de langa facultate si am inceput sa ne descoasem reciproc. Din una in alta( a se intelege de la o sticla la alta) am ajuns si la munte; asa am aflat ca mai facuse si el cateva excursii cu gagicile prin Busteni, pe Jepi..
Buuuun..pai ce ar fi sa mergem impreuna? Cu jalnicul si putinul echipament pe care il aveam atunci nu puteam sa aspiram la prea multe dar dorinta era mare. Iar cand este completata si de vointa...SA TE TII BINE!